Banner

Cauta in site

DraculaFest la Arefu PDF Imprimare Email
Scris de Interes argesean   
Luni, 23 August 2010 08:45
Comuna Arefu a avut parte de multe evenimente în ultimele zile, de cînd a început DraculaFest. Vineri a avut loc un spectacol în „cuibul vulturului alb”,  reprezentaţie artistică la Cetatea Poenari, într-o atmosferă medievală, a actorului Florin Dumitru şi a trupei Starfix.
Sâmbătă, 21 august, DraculaFest a continuat cu un spectacol în Poiana Măgurea, spectacol la care au participat cele mai cunoscute formaţii studenţeşti din ţară, trupe din centre universitare, precum şi formaţii care au în repertoriu piese cu specific medieval. Au fost organizate concursuri cu premii  (aruncarea cu varza-n ţeapă, prinderea cocoşului pintenat, spartul lemnelor pentru iarnă, ridicarea cortului, trasul căruţei, alergarea-n sac spre coşul cu de-ale gurii, etc), iar în poiană au fost amplasate standuri cu produse tradiţionale, un loc destinat echitaţiei, cu ponei şi cai, altul pentru amplasarea grătarelor şi comercializarea diverselor produse ale comercianţilor invitaţi, o zonă de parcare. La lăsatul serii a fost pus în funcţiune iluminatul arificial, iar la ora 22 au fost aprinse şapte focuri de tabără care simbolizează cele şapte familii de moşneni arefeni care l-au ajutat pe Vlad Drăculea în momente de cumpănă. Ieri a fost ziua localităţii Arefu, iar autorităţile locale au chemat mai multe formaţii de muzică populară să-i distreze pe localnici.
Hits: 249
Comments (0)Add Comment

Write comment

security code
Write the displayed characters


busy
 

www.argesmedia.ro

Banner

Barajul VIdraru

Banner

Ultimele comentarii

Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
este in buget, la capitolul investitii.
Conducta de apă s-a prăbuşit în râu
sincer ne-am cam saturat de scuze de astea tampite de ale lui domn' Bo
Pentru că lipsesc plăcuţele cu numerele, Ambulanţa
Mda, mai sunt si cazuri cand ambulanta intelege gresit adresa,Cum ar f
Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
Dle. Dumitrache, stiti la fel de bine ca si mine ca aceasta strada, ca
Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
aceasta strada cu toate lucrarile sale (canal,apa,etc) este prinsa in
Administraţia publică locală nu există
pot sa spun ca sunt absolventa de ASE cu 9.75 si acum sunt somer.....
Un locuitor al municipiului protestează în Belgia!
si daca s-ar intoarce in Romania,jur ca ar spune ca avem o mentalitate
Câţiva căutători de comori au găsit Aur în albia r
ast doritorii smiley)))
Taxiurile la control!
sa mi dau seama ca merita sa controleze daca sunt in regula.Mi e si je
Un om de onoare
Felicitari pentru articol. Sunteti primii si cred ca ultimii care au

Euro Turism

Banner

Cel mai frumos copil

Banner

Ghidul Turismului

Banner

Ghidul Nuntilor

Banner

Ads on: Special HTML
Joomla Templates by Joomlashack