Banner

Cauta in site

Programul sărbătorilor dedicate Sfântului Ierarh Nicolae PDF Imprimare Email
Scris de Interes argesean   
Luni, 28 Noiembrie 2011 04:24
Cu prilejul sărbătorilor dedicate Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, patronul spiritual al Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş, sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti şi a Sfintei Muceniţe Filoteia, ale cărei Sfinte Moaşte sunt în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale, programul liturgic organizat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului va fi după următorul calendar:
Luni, 5 decembrie 2011
n Orele 17.00 – Vecernia la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Curtea de Argeş. Moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia vor fi aduse spre închinare în Biserica Domnească, locul în care au fost aduse iniţial în Ţara Românească.
Marţi, 6 decembrie 2011
n Orele 9.30 – Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc
n Orele 12.00 – Inaugurarea Centrului pastoral-social al parohiei Sfântul Nicolae Drujeşti
n Orele 16.00 – Biserica Domnească – întâmpinarea moaştelor Sfântului Grigorie Decapolitul. Procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfintei Muceniţe Filoteia şi ale Sfântului Grigorie Decapolitul de la Biserica Domnească la Catedrala Arhiepiscopală, pe Bulevardul Basarabilor
n Orele 17.00 – Vecernia şi Acatistul la Catedrala Arhiepiscopală.
Miercuri, 7 decembrie 2011
n Orele 7.00 – Aghiasma Mică, Sfântul Maslu, Acatist
n Orele 9.30 – Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală.
Biroul de presă al
Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului
Hits: 228
Comments (0)Add Comment

Write comment

security code
Write the displayed characters


busy
 

www.argesmedia.ro

Banner

Barajul VIdraru

Banner

Ultimele comentarii

Costinel Vasilescu: „Am rămas cu bani în sold, în
ne imbolnavim de ignoranta tuturor,ei doar vor fura in continoare si o
Cine ne sabotează Sărbătorile
nui problema,se vor schimba si aceste tevi foarte rapid,mai avem de fu
Am primit la redacţie de la cititori „Apa potabil
are dreptate,apa este scumpa si salariile angajatilor sunt aceleasi de
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Draga Maria, in primul rand vreu sa-ti spun ca nu am auzit inca de tun
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
se vede din comentarii cata dreptate are primarul. Asa este. lUCRURI C
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Mărine, dacă vrei să fii credibil vorbeşte, sau mai bine spus,scrie şi
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Domnule Lazaroiu, cred ca manevrele dumneavoastra nu mai tin in blocar
Ce ne-am dori de la viitorul primar
Un singur lucru ne dorim de la viitorul primar. Sa nu il cheme Diaconu
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
"AM FĂCUT LUCRURI CARE NU SE VAD". Cata dreptate are. Ce a facut se ve
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Si lazaroiu uita ca el a contestat de 2 ori prin diverse societati mar

Euro Turism

Banner

Cel mai frumos copil

Banner

Ghidul Turismului

Banner

Ghidul Nuntilor

Banner

Ads on: Special HTML
Joomla Templates by Joomlashack