Banner

Cauta in site

O maşină de şcoală a călcat un mopedist PDF Imprimare Email
Scris de Gabriela Dobra   
Joi, 02 Septembrie 2010 09:37
Un bărbat de 40 de ani din Valea Danului a ajuns în stare gravă la Urgenţa Spitalului Municipal, după ce scuterul pe care îl conducea a fost lovit de un Logan. Accidentul de circulaţie s-a petrecut ieri de dimineaţă pe DN 7C, pe raza comunei Băiculeşti. Şoferul Loganului, Vasile V. de 32 de ani din Curtea de Argeş, se îndrepta către Piteşti, şi în faţa sa circula scuterul condus de Dumitru B. din Valea Danului. La un moment dat, conducătorul scuterului a virat stânga, însă în acelaşi timp, autoturismul se angajase în depăşirea acestuia, aşa că impactul a fost inevitabil. În urma accidentului, mopedistul a ajuns mai întâi pe capota maşinii şi apoi a fost proiectat la câţiva metri distanţă, pe carosabil, iar Loganul s-a oprit în curtea unei case. „Noi am auzit bubuitura şi am ieşit în curte! Am găsit Loganul care se oprise în puţul aflat în curtea noastră, gardul făcut praf şi apoi am văzut întins pe carosabil pe bărbatul de pe scuter. La volanul Loganului se afla instructorul, iar pe scaunul din dreapta cred că era o elevă, însă ei au scăpat teferi”, au povestit cei care au asistat la accident. Imediat, la faţa locului a sosit o Ambulanţă, iar Dumitru B. a fost transportat în stare gravă, la spital. La rândul lor, poliţiştii au întocmit şoferului de pe Logan dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Hits: 110
Comments (0)Add Comment

Write comment

security code
Write the displayed characters


busy
 

www.argesmedia.ro

Banner

Barajul VIdraru

Banner

Ultimele comentarii

Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
este in buget, la capitolul investitii.
Conducta de apă s-a prăbuşit în râu
sincer ne-am cam saturat de scuze de astea tampite de ale lui domn' Bo
Pentru că lipsesc plăcuţele cu numerele, Ambulanţa
Mda, mai sunt si cazuri cand ambulanta intelege gresit adresa,Cum ar f
Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
Dle. Dumitrache, stiti la fel de bine ca si mine ca aceasta strada, ca
Strada Ştefan cel Mare, abandonată de autorităţi.
aceasta strada cu toate lucrarile sale (canal,apa,etc) este prinsa in
Administraţia publică locală nu există
pot sa spun ca sunt absolventa de ASE cu 9.75 si acum sunt somer.....
Un locuitor al municipiului protestează în Belgia!
si daca s-ar intoarce in Romania,jur ca ar spune ca avem o mentalitate
Câţiva căutători de comori au găsit Aur în albia r
ast doritorii smiley)))
Taxiurile la control!
sa mi dau seama ca merita sa controleze daca sunt in regula.Mi e si je
Un om de onoare
Felicitari pentru articol. Sunteti primii si cred ca ultimii care au

Euro Turism

Banner

Cel mai frumos copil

Banner

Ghidul Turismului

Banner

Ghidul Nuntilor

Banner

Ads on: Special HTML
Joomla Templates by Joomlashack