Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

OMV, amendată cu 40.000 de lei de Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea

Category: Eveniment Published: Friday, 27 February 2015 Written by Interes Argesean

Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea a sancționat contravențional societatea OMV Petrom, pentru că nu a luat măsurile operative pentru înlăturarea cauzei producerii poluărilor accidentale pe râul Cotmeana. Inspectorii ABA Argeș-Vedea au aplicat o amendă de 40 000 de lei.

De asemenea, din cauza poluării repetate a râului Cotmena în zona localităților Sămara, Cocu, Poiana Lacului, a fost stabilită ca măsură obligatorie înlocuirea conductei afectată de coroziune și poziționarea noului tronson în afara zonei de protecție a cursului de apă. Termenul până la care trebuie îndeplinită această măsură este 20 octombrie 2015.

Inspectorii ABA Argeș- Vedea au mai stabilit ca măsură pentru OMV Petrom, ecologizarea zonei afectate și înlăturarea efectelor poluării până la data de 27 februarie.

 

Poluarea din data de 25 februarie s-a întins pe o distanță de aproximativ 13 km pe cursul râului Cotmeana și a fost provocată de producerea unei avarii pe conducta de transport țiței Parc 10 Cocu – MTT Poiana Lacului. Inspectorii din cadrul ABA Argeș- Vedea au monitorizat zilnic acțiunile de intervenție pentru stoparea poluării, ca și în cazul accidentului din data de 22 februarie 2015, când, din aceeași cauză, râul Cotmeana a fost poluat cu produse petroliere.

Hits: 1120

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento