Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

EXCLUSIV! Scandal la biserică!Enoriaşii din Parohia Marina nu au putut participa la denie pentru că au găsit biserica încuiată

Category: Eveniment Published: Wednesday, 08 April 2015 Written by Interes Argesean


„Mare e grădina Domnului”, şi-au spus marţi seara credincioşii care au mers să se închine la Biserica din cartierul Marina şi au găsit lăcaşul încuiat. Noul preot care urmează să slujească aici a înlocuit lacătul de la porţile bisericii, dar şi încuietorile de la uşi, iar enoriaşii susţin că nu s-a oficiat nici măcar denia din seara respectivă. Mai mult decât atât, credincioşii au ameninţat că vor boicota slujba de Înviere, dacă biserica nu va fi deschisă, iar vechiul preot paroh nu va fi lăsat să slujească aici. Culmea este că toate aceste lucruri s-au petrecut chiar în Săptămâna Mare, doar cu câteva zile înainte de Paşti.

„Noul preot a schimbat încuietorile de la uşi şi nu a mai deschis biserica”

Scandal mare la biserica din cartierul Marina. Zeci de enoriaşi au rămas de-a dreptul surprinşi când au ajuns biserică, unde au găsit uşile încuiate, dar şi încuietorile schimbate. Astfel, enoriaşii nu au putut să participe la denie şi nici nu au reuşit să se spovedească. „Stăm aici de două ore. Am găsit biserica încuiată. Nu putem participa la denie şi nici nu putem să ne spovedim. Asta este bătaie de joc. De ce se face circul acesta în Săptămâna Mare?”, se întrebau revoltaţi enoriaşii. Mai mult decât atât, aceştia susţin că noul preot care urmează să slujească aici a venit împreună cu mai multe persoane şi a schimbat lacătul de la porţile bisericii, dar şi încuietorile de la uşile lăcaşului. „Duminică a fost adus un nou preot aici care a participat la slujbă. De atunci ne-am dat seama că ceva nu este în regulă. Nu ne-a întrebat nimeni dacă suntem de acord, nu ne-au spus nimic. Azi acel preot a venit şi a schimbat lacătul de la porţi, dar şi la uşi a înlocuit yala. Nu putem intra în biserica pe care am construit-o noi, cei de aici, din cartier. Dacă nu se rezolvă problemă vom sparge uşile în prezenţa unui martor”, spun oamenii.

 Preotul paroh Gheorghe Dicu, suspendat din funcţie

În acelaşi timp, pe uşa bisericii au fost lipite mai multe înştiinţări potrivit cărora preotul paroh Gheorghe Dicu a fost suspendat din funcţie pentru 30 de zile, însă nu erau specificate motivele pentru care s-a luat această decizie. „Din mila lui Dumnezeu, Noi, Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Având în vedere Hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial temei nr.1165/07.04.2015, plângerea penală temei nr. 366/07.05.2014, în baza prevederilor art.52, alin.1, litera a), b),din Codul Muncii şi Statutului pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române,  Decidem: Art1. Începând din data de 07.04.2015 Pc.Pr. Dicu Gheorghe i se suspendă activitatea din postul de preot paroh, la parohia Marina, protoieria Curtea de Argeş, pe o perioadă de 30 de zile (07.04.2015 – 06.05.2015); Art.2. Serviciul Personal – sectorul Administrativ Bisericesc este încredinţat de Noi, cu aducerea la îndeplinire a prezentei decizii”, se precizează în înştiinţarea respectivă. Totodată, printr-o altă decizie, preotul Ion Grigorescu este anunţat că va sluji aici în perioada în care fostul preot paroh este suspendat. „Având în vedere Decizia temei nr.164/2015, prin care P.C. Preot Dicu Gheorghe i se suspendă activitatea din postul de preot paroh, la Parohia Marina, Protoieria Curtea de Argeş, Municipiul Curtea de Argeş, cu frăţească dragoste, vă aducem la cunoştinţă că veţi suplini oficiul parohiei mai sus menţionate pe o perioadă de 30 de zile. Din Încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului”,  precizează decizia.

Părintele Gheorghe Dicu: „Voi respecta decizia”

Aproape de ora 20:00, după două ore în care enoriaşii au aşteptat în faţa bisericii, la faţa locului a ajuns şi preotul Gheorghe Dicu. Acesta susţine că nu cunoaşte motivele pentru care s-au luat aceste decizii, dar în acelaşi a timp a declarat că le respecta. „Eu nu am ştiut ce se întâmplă. Nu ştiu nimic, doar ceea se scrie pe aceste foi. Voi respecta aceste decizii. Mai mult nu am ce să vă spun. Voi respecta aceste hotărâri”, a declarat preotul Gheorghe Dicu. La rândul lor, enoriaşii spun că în continuare îl doresc aici pe părintele Dicu, cel care a „construit această biserică”. „Preotul Dicu a făcut totul de la zero. El s-a zbătut să facă această biserică şi s-a chinuit alături de noi, cei din cartier. Cum să fie schimbat aşa dintr-o dată? Noi chiar nu avem nici un cuvânt de spus?”, se întrebau  oamenii adunaţi în număr mare în curtea bisericii marţi seara.

Credincioşii spun că nu se vor opri aici, iar dacă lucrurile nu vor reveni la normal, sunt decişi să boicoteze slujba din noaptea de Înviere. „Trebuie să luăm măsuri cu toţii. Dacă vor continua aceste probleme, iar biserica va rămâne închisă, în noaptea de Înviere vom aprinde câte o lumânare în cimitir, iar apoi vom merge la slujbă la alte biserici din municipiu. Nu venim la slujba de Înviere”, ne-au spus credincioşii care, puţin după ora 20:00, au fost înduplecaţi cu greu de către preotul Gheorghe Dicu să se îndrepte către casă.

 

 

Hits: 3011

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments