Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Regele Carol al II-lea şi-a găsit odihna după 66 de ani de la moarte

Category: Eveniment Published: Sunday, 10 March 2019 Written by Interes argesean

Sicriul de plumb a fost depus sâmbătă în Necropola regală

În seara zilei de 8 martie, clopotele Mănăstirii Argeșului au anunțat începerea ceremoniilor dedicate înmormântării Regelui Carol al II-lea. În capela unde sicriul a fost așezat, un sobor de preoți și diaconi, coordonat de părintele arhimandrit Caliopie Ichim – Consilier Eparhial, a oficiat o slujbă de pomenire, în prezența membrilor Familiei Regale: ASR Principele Radu, ASR Principesa Maria și ASR Principesa Sofia.

Zeci de argeşeni au fost prezenți la acest ceremonial. Militarii Batalionului 33 Vânători de Munte din Curtea de Argeș au purtat pe brațe sicriul acoperit cu stindardul regelui, în fața alaiului aflându-se doi militari care purtau crucea și o coroană albă de flori.

În Catedrala ctitorită de Sfântul Neagoe Basarab, în care-și dorm somnul de veci Regii României, pe un catafalc, a fost așezat sicriul Regelui Carol al II-lea. Sâmbătă,  începând cu ora 12.00, a avut loc, în vechea Catedrală, slujba de înmormântare, după care sicriul a fost depus în Necropola Regală, în stânga intrării, aproape de Regele Mihai I şi Regina Ana. Aici vor fi aduse şi osemintele Reginei Mame-Elena din  Elveția și cele ale micuțului prinț Mircea, de la Bran.

Sâmbătă, câteva sute de argeşeni au participat la ceremonie. Printre ei părerile erau împărţite. Profesorul Gheorghe Piele spunea că „Nu merita să fie lângă Regele Mihai”, în timp ce Alexandru Preda afirma că „Nu trebuie să uităm să a fost supranumit Regele Soare al României. A construit căminele culturale săteşti”. Cei mai mulţi dintre cei prezenţi s-au bucurat însă de o zi frumoasă în care au văzut membri ai Casei Regale,o ceremonie deosebită şi ceva mai multă agitaţie în oraşul lor.

Un drum de peste o jumătate de secol

Carol al II-lea este singurul Rege al României care a avut până acum locuri de veci în afara bisericii. A locuit în exil, în Portugalia, la Vila Mary e Sol, alături de Elena Lupescu, și a murit în 4 aprilie 1953, înainte să împlinească 60 de ani. A avut parte de funeralii regale, pentru că se înrudea cu regii Portugaliei.

Pe 14 februarie 2003 au fost aduse la Curtea  de Argeş Osemintele lui Carol al II-lea şi ale Elenei Lupescu, ultima sa soţie. Dimineaţa devreme preoţii au îngropat sicriul cu rămăşiţele trupeşti ale Duduii, cum era cunoscută Elena, în spatele Palatului Episcopal, într-un cavou. Mai târziu, sicriul lui Carol al doilea era depus în capela în care a stat până sâmbătă.

Ceremonia militară din 2003 a fost impresionantă, iar slujba a durat 50 de minute pe un ger cumplit. Exilul regelui se terminase. Sicriul de zinc ce cântărea 200 de kilograme a fost purtat de soldaţi pe umeri până la capela în care urma să stea câtva timp, până se găsea o soluţie convenabilă pentru toată lumea – Casa Regală, Patriarhie şi Guvern. Principele Radu şi Principesa Margareta au participat la ceremonie dar au plecat repede, fără să dea vreo declaraţie.

Sicriul de zinc cu rămăşiţele Regele Carol al II-lea a fost găzduit provizoriu de capela din parcul Mănăstirii timp de 16 ani, un provizorat lung pentru regele care şi-a trăit viaţa cum a vrut, fără să respecte regulile jocului. La Lisabona, osemintele zăceau într-un şopron, ne spunea anterior ÎPS Calinic. La Curtea de Argeş, sicriul a fost lăsat într-o capelă zăvorâtă cu lacăt, pe care nu scria nimic, capelă care va fi dărâmată acum pentru ca proiectul de reabilitare a zonei, în valoare de cinci milioane de euro, pe care Arhiepiscopia îl implementează, să poată fi dus la bun sfârşit. Regele playboy, după cum îl numea presa vremii pe Carol al II-lea, şi-a găsit liniştea după 65 de ani de la moarte.

Laura Ilie

Foto Ducu Gheorghiescu

Hits: 1499

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments