Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Muzeul a predat cheia de la Biserica Domnească

Category: Eveniment Published: Tuesday, 17 March 2009 Written by Gabriela Dobra

Ieri, conducerea Muzeului Municipal a predat cheia de la Biserica Domnească reprezentanţilor de la Episcopia Argeşului şi Muscelului, după ce preoţii şi-au câştigat dreptul în instanţă pentru a efectua slujbe de pomenire în această biserică. „Prin sentinţă irevocabilă, preoţilor li s-a permis accesul în incintă iar noi am fost somaţi să predăm cheile şi inventarul. Singurul inventar pe care îl am este cheia! Atât. Ei au venit şi cu o listă de obiecte însă nu ştiu unde se află acum acestea”, spune Florin Scărlătescu, directorul de la Muzeul Municipal, în administrarea căruia se află Biserica Domnească. În sentinţa judecătorească e specificat faptul că lăcaşul de cult rămâne în continuare în administrarea municipalităţii, însă directorul Florin Scărlătescu spune că nu ştie cum va administra biserica, în condiţiile în care nu este în posesia cheii. “În cazul acesta, cum să mai fiu administrator? Dacă eu nu am cheia! Până la urmă, turiştii sunt cei care vor avea de pierdut”, ne explică acesta.

Se chleltuiesc aiurea banii publici

Despre conflictul apărut, reprezentanţii Episcopiei spun că au încercat să rezolve pe cale amiabilă această problemă. “Nu am vrut decât să facem slujbe. Atât. Au refuzat să ne permită accesul, şi ne-au încuiat uşa. În acel moment am dorit să rezolvăm pe cale amiabilă, însă nu am reuşit şi aşa am ajuns în faţa instanţei de judecată. În loc să cheltuiască banii pe procese, puteau să rezolve şi altfel. Banii contribuabililor se cheltuiesc pe ambiţia unora!”, spune arhidiaconul Caliopie Ichim, de la Episcopie. Referitor la inventarul Biserici Domneşti, domnia sa are o altă variantă. “Noi avem un inventar din anul 1953 şi acesta cuprinde icoane, mobilier, obiecte de cult, bijuterii. Nici această problemă nu am rezolvat-o amiabil şi la sfârşitul acestei săptămâni va veni executorul judecătoresc. Păcat că nu ne-am putut înţelege şi s-a ajuns aici”, mai spune arhidiaconul Caliopie Ichim. Hits: 985

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento