Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită şi la Curtea de Argeş

Category: Eveniment Published: Thursday, 30 April 2009 Written by Catalin Popa

 

Ieri, la Curtea de Argeş a fost sărbătorită Ziua Veteranilor de Război. Astfel, la Monumentul Veteranilor de Război, din faţa Casei de Cultură „George Topârceanu”, s-a desfăşurat o ceremonie în cadrul căreia au fost omagiaţi veteranii de 

război, din zona municipiului Curtea de Argeş. La acest eveniment au participat primarul municipiului, Nicolae Diaconu, viceprimarul, Costinel Vasilescu, consilierii locali Sorin Sorescu, Gheorghe Bugeac şi Constantin Panţurescu, reprezentanţii unităţii militare din Curtea de Argeş, dar şi câţiva veterani de război. În cadrul ceremoniei, s-a desfăşurat şi o slujbă de pomenire în amintirea celor care au murit pe front. „Mă bucur că sunteţi astăzi aici, în această zi mare, o zi de bucurie. Este o zi în care aducem multe mulţumiri şi recunoştinţă veteranilor de război. Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi prezenţi aici. Însă, în primul rând trebuie să îi mulţumim cu toţii lui Dumnezeu, pentru că ne apără ţara de primejdii şi ne fereşte de zăngănitul armelor. Trebuie să mulţumim că avem pace în casă şi în ţară. Hristos a Înviat!”, a spus Nicolae Mărgăritescu, unul din preoţii care au oficiat slujba. Romică Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Locale a Veteranilor de Război, a acordat diplome de aniversare veteranilor de război pentru meritele deosebite pe care le-au avut în lupta pentru apărarea independenţei şi suveranităţii României. 

Romică Dumitrescu - cetăţean de onoare al municipiului

Astfel, au primit diplome din partea Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, următorii veterani: Romică Dumitrescu, Stelian Mălăcea, Aurel Ionescu, Ion Chiriţă, Nicolae Vasile şi Petre Cerevcov. Nicolae Diaconu a ţinut de asemenea să îi felicite pe veteranii de război prezenţi la festivitate, dar şi pe văduvele celor care au pierit pe câmpul de luptă. „Hristos a Înviat! În numele comunităţii locale şi al Consiliului Local aducem astăzi un omagiu veteranilor de război din Curtea de Argeş şi din întreaga ţară. Doresc multă sănătate celor care mai sunt în viaţă, dar şi văduvelor veteranilor de război. Mi-aş dori ca tinerii de astăzi să le urmeze exemplul acestor oameni. Eu o să fac o propunere Consiliului Local, pentru ca Romică Dumitrescu  să fie numit cetăţean de onoare al municipiului Curtea de Argeş. Voi depune toate eforturile necesare pentru realizarea acestui lucru. Vă doresc multă sănătate şi bucurie!”, a spus Nicolae Diaconu. La finalul festivităţii, au avut loc momente inedite, în care veteranii de război au ciocnit ouă roşii cu reprezentanţii autorităţilor locale.

Hits: 1094

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments