Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Eroii din Curtea de Argeş au fost comemoraţi

Category: Eveniment Published: Thursday, 28 May 2009 Written by Catalin Popa

Reprezentanţii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” au organizat, la Monumentul Eroilor din Curtea de Argeş, o ceremonie de comemorare a eroilor neamului căzuţi la datorie de-a lungul timpului. La ceremonie au participat Nicolae Diaconu, primarul municipiului Curtea de Argeş, Costinel Vasilescu, viceprimarul municipiului, Romică Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei de Veteranilor de Război,  consilieri locali, reprezentanţii Poliţiei municipiului Curtea de Argeş, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi elevi împreună cu cadrele didactice de la unităţile de învăţământ din Curtea de Argeş. „Este foarte important că suntem astăzi prezenţi aici, pentru a comemora pe eroii neamului românesc. Urez multă sănătate veteranilor care mai sunt în viaţă şi mulţumesc tuturor celor prezenţi că sunt alături de noi acum când sărbătorim Ziua Eroilor. Hristos s-a Înălţat!”, a spus Nicolae Diaconu.

„Gândurile noastre se îndreaptă către camaradul Aurel Marcu”

Activitatea s-a încheiat cu depunerea coroanelor de flori şi cu o defilare a batalionului pe strada din apropiere. „Astăzi, noi Vânători de Munte din Curtea de Argeş aducem un prinos de recunoştinţă eroilor neamului şi suntem cu gândul la cei care s-au jertfit pentru apărarea pământului strămoşesc. De asemenea gândurile noastre se îndreaptă către eroul Aurel Marcu, camaradul nostru care a căzut la datorie în Teatrul de Operaţii din Afganistan în incidentul din 6 septembrie 2007 şi nutrim speranţa ca jertfa lui, să fie ultima jertfă a unităţii noastre în lupta împotriva terorismului”, a afirmat Laurenţiu Şoaică, locţiitorul comandantului. De la Monumentul Eroilor, reprezentanţii administraţiei locale au mers la monumentul veteranilor de război din faţa Casei de Cultură „George Topârceanu” unde au depus alte coroane de flori, dar şi la mormântul regilor din incinta Mănăstirii Curtea de Argeş.

Şcoala Generală „Carol I” a împlinit 100 de ani

Ultima locaţie la care s-au deplasat oficialităţile locale, a fost monumentul eroilor din incinta Şcolii Generale „Carol I”, care a sărbătorit ieri 100 de ani de existenţă. „Şcoala noastră este cea mai veche din Curtea de Argeş şi pot spune că şi-a câştigat renumele datorită dascălilor care au predat aici. Cred de asemenea că exemplul personal dat de profesori a fost una dintre cele mai bune lecţii pentru elevii noştri. Vă mulţumesc tuturor pentru că a-ţi fost prezenţi aici şi vă doresc să trăiţi la atâţia ani câţi a împlinit şcoala noastră astăzi”, a spus Gheorghiţa Budan, directoarea Şcolii Generale „Carol I”. După oficierea slujbei religioase, primarul Nicolae Diaconu împreună cu Gheorghiţa Budan au dezvelit placa aniversară aflată la intrarea în şcoală.

Batalionul „Posada” împlineşte 40 de ani de la înfiinţare

De amintit este şi faptul că luni, 1 iunie, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” sărbătoreşte 40 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie la sediul unităţii militare se vor organiza mai multe activităţi aniversare. Astfel, pe platoul garnizoanei se va desfăşura un ceremonial militar şi religios, urmat de o defilare pe aleea principală a unităţii militare şi de organizarea unei expoziţii de tehnică militară. În plus, la Cercul Militar din Curtea de Argeş se va inaugura biblioteca militară şi vor fi înmânate diplome, plachete omagiale şi materiale reprezentative celor care au făcut parte din cadrul Batalionului 33 de Vânători de Munte „Posada”. Din anul 1990, misiunea Batalionului „Posada” se concretizează prin îndeplinirea obiectivelor de instruire individuală a tuturor militarilor ce urmau să îşi perfecţioneze instruirea în unităţile de vânători de munte. Batalionul „Posada” a intrat, la data de 1 mai 2003, în subordinea Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetuza” şi a început procesul de operaţionalizare pentru a deveni forţă destinată NATO, participând la foarte multe misiuni în afara ţării. De-a lungul celor 40 de ani de existenţă, Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” a demonstrat prin intermediul unei evoluţii constant ascendentă şi prin participarea la operaţiuni de stabilitate şi sprijin în cele mai fierbinţi zone de pe glob , că poate fi considerat garantul păcii şi liniştii naţionale, regionale şi internaţionale.
Hits: 955

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments