Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Serviciul de Gospodărie cumpără 225 de tone de bitum şi 80 de tone de motorină

Category: Administratie Published: Wednesday, 26 June 2019 Written by Interes argesean

Licitaţiile abia au apărut, iar contractele se vor semna probabil în august

Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC) a publicat pe sistemul electronic de achiziţii publice anunţurile referitoare la licitaţiile pentru materiale şi combustibil care îi sunt necesare pentru acest an. Licitaţiile au loc pe 1 iulie, durează câteva săptămâni evaluarea ofertelor, apoi se pot face contestaţii, se aşteaptă soluţionarea lor, etc., astfel încât contractele se pot semna la 1 august. În octombrie de obicei plouă, iar SPGC poate lucra o lună, două.

Prima licitaţie publicată în SICAP (sistemul de achiziţii publice) este pentru bitum rutier, 225 de tone până la 31 decembrie, valoare estimată a contractului 573750 de lei.

Potrivit LicitatiaPublica.ro, „oferta financiară depusă de către ofertanţi, al cărui preţ depăşeşte valoarea estimată 573.750 lei fără TVA, va fi declarată inacceptabilă”.

A doua licitaţie, programată tot pentru 1 iulie, este pentru combustibil, motorină euro5, 80.000 de litri până pe 31 decembrie, împărţită astfel - 45000 de litri la staţia de asfalt şi 35000 litri la sediul instituţiei.Valoarea estimată a contractului este de 403200 lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că SPGC va achiziţiona motorină la 6 lei litrul.

Anul trecut, Serviciul de Gospodărie a cumpărat mai multă motorină,  130 de tone în total, 100000 litri până la 31.12.2018 şi 30.000 litri în perioada 01.01.-30.04.

Hits: 253

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments