Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Primăria face primele achiziţii pentru proiectul „Dezvoltarea transportului”

Category: Administratie Published: Tuesday, 23 July 2019 Written by Interes argesean

Primăria Curtea de Argeş a făcut săptămâna trecută mai multe achiziţii directe pe sistemul de achiziţii publice, SICAP, în vederea implementării proiectului „Dezvoltarea transportului în municipiu”. Astfel, conform LicitatiaPublica.ro, Municipalitatea a cumpărat direct de la GLOBEXTERRA SRL, din Focşani, Vrancea, fosta firmă Iulgrimoni, o veche cunoştinţă a Primăriei Curtea de Argeş, care a avut contracte înainte de 2016 cu administraţia locală, servicii de „Elaborare documentaţie tehnico-economică - faza Studiu Fezabilitate cu elemente DALI pentru proiectul cu finanţare nerabursabilă “Dezvoltarea transportului în Municipiul Curtea de Argeş”. Valoarea contractului este de 110.000,00 lei (23.298,17 euro).

O altă achiziţie a fost pentru „Elaborare cerere de finanţare -"Dezvoltarea transportului public in Mun. Curtea de Argeş". Conform SICAP, este vorba despre „Elaborare cerere de finanțare pentru proiectul de mobilitate urbană, care urmează să fie depusă spre finanțare în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 4e-Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul specific 3.2 Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane, respectând cerințele Ghidului Solicitantului și a Caietului de sarcini”.  Firma care va întocmi cererea de finanţare, pentru 33.000 de lei, este  ADDVANCES CORP, din Iaşi.

Ieşenii au mare trecere

Tot pentru proiectul dedicat dezvoltării transportului public la Curtea de Argeş, Primăria a mai cumpărat servicii pentru„Elaborare studiu de trafic şi studiu de oportunitate”, tot de la ADDVANCES CORP, din Iaşi, şi a plătit 118000 de lei.

De „Servicii de management de proiect - Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil şi durabil", adică de „asigurarea serviciilor de consultanţă pentru implementarea proiectului "Dezvoltarea unui sistem de transport modern”, (...), acordată pe parcursul întregii perioade de implementare a proiectului, în vederea asigurarii managementului de proiect în conformitate cu cerinţele contractului de finanţare şi a caietului de sarcini” se ocupă aceeaşi firmă din Iaşi care primeşte pentru managementul de proiect 81580 de lei.

Ce presupune proiectul

Obiectivul general al proiectului „Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeş” vizează creșterea mobilitătii urbane în municipiu prin dezvoltarea unui sistem de transport modern integrat, accesibil și durabil, care să contribuie la reducerea emisiilor de carbon, prin Dezvoltarea rețelelor de piste dedicate circulației bicicletelor și înființarea sistemelor de închiriere a bicicletelor, Dezvoltarea infrastructurii necesare utilizării autovehiculelor electrice sau hibride și Intervenții la infrastructura stradală și pietonală.

Hits: 768

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento