Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Potrivit Curţii de Conturi, la Valea Iaşului taxa pentru canalizare a fost stabilită ilegal

Category: Administratie Published: Thursday, 13 February 2020 Written by Interes argesean

În urma unui  audit financiar asupra conturilor anuale de execuție bugetară ale unităţii administrativ-teritoriale a comunei  Valea Iaşului, inspectorii Curţii de Conturi au constatat mai multe probleme. În afara celor interne, referitoare la proceduri şi structuri din primărie, inexistente sau care nu au fost făcute bine, Curtea a menţionat şi alte lucruri.

Spre exemplu, „nu au fost stabilite, înregistrate și urmărite la încasare, veniturile nefiscale, estimate la nivelul sumei de 15.085 lei, provenind din redevențe datorate bugetului local al comunei Valea Iașului, de către un număr de 3 concesionari ai pajiștilor permanente aflate în proprietatea unității administrativ-teritoriale”.

Mai grav, menţionează raportul realizat după audit, „în perioada verificată, stabilirea taxei aferente serviciului public de canalizare pentru satele Valea Iașului și Ungureni, (...), cu aplicare retroactivă și pentru perioada 01.07.2018 – 31.10.2018, nu a fost în conformitate cu prevederile legale aplicabile domeniului în sensul că obligația de plată menționată nu a avut la bază o fundamentare conformă cu prevederile Ordinului președintelui ANRSC privind aprobarea Metodologiei de stabilire, ajustare sau modificare a prețurilor/tarifelor pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare și fără să fie supusă, în prealabil, avizării de către autoritatea de reglementare competentă. Mai mult decât atât, UATC Valea Iașului nu deține licență eliberată de ANRSC pentru furnizarea/prestarea serviciului public de canalizare”.

Plăţi prea mari pentru aparatul de specialitate al primarului

„Au fost acordate drepturi salariale care au depășit nivelul prevăzut de lege, unui număr de 11 salariați din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Valea Iașului, fapt ce a condus la efectuarea de plăți nelegale în luna decembrie 2018, în sumă totală de 10.680 lei, la care au fost calculate majorări de întârziere aferente, în sumă de 865 lei, prejudiciul adus bugetului local al unității administrativ-teritoriale fiind de 11.545 lei”, se arată în raport.

Hits: 1000

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments