Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Aleşii locali la final de drum. Consilierul liberal Mădălin Marinescu a votat împotriva creşterii salariilor în administraţie

Category: Administratie Published: Thursday, 13 February 2020 Written by Interes argesean

Mandatul actualului Consiliu Local se apropie de sfârşit. În acest an, în iunie, vom avea din nou alegeri locale şi probabil că unii dintre actualii consilieri locali nu se vor mai regăsi nici măcar pe listele de candidaţi. În această rubrică o să citiţi o cronică a activităţii fiecărui consilier şi a fiecărui grup de consilieri. Astăzi, despre consilierul liberal Mădălin Marinescu.

Mădălin Marinescu este la primul mandat de consilier local, ales pe listele PNL. Vine din mediul privat, iar asta s-a văzut la fiecare luare de cuvânt pe care a avut-o la şedinţe, şi a vorbit la fiecare întrunire a Consiliului. Sigur că au fost şi chestiuni la care nu s-a priceput, dar rămâne alesul local care nu doar că a votat alături de colegii săi împotriva creşterii salariilor din administraţia locală dar a insistat şi a cerut imperios ori de câte ori a avut ocazia ca lefurile să nu fie majorate. „Salariile au crescut în defavoarea investiţiilor făcute în oraş”, spune Mădălin Marinescu. Om de afaceri fiind, a încercat să demonstreze cu pixul în mână că majorarea nu poate fi susţinută la nesfârşit din taxele şi impozitele locale.

Consilierul local mai este cunoscut şi pentru faptul că a cerut schimbarea sensului unic de la Şcoala „Mircea cel Bătrân”, aducând în şedinţe petiţii făcute de locuitorii cartierului, dar şi pentru că a solicitat  înlăturarea sensului unic pe strada Neagoe Vodă.

Hits: 804

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments