Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Localitatile din Arges vor avea bugete abia in aprilie

Category: Administratie Published: Tuesday, 10 February 2009 Written by Mihai Toma
Din cauza întârzierii cu care este adoptat bugetul naţional, localităţile din Argeş nu vor avea bugete proprii mai devreme de luna aprilie. Previziunea a fost făcută ieri de preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. "Dacă bugetul naţional va fi aprobat în jur de 20 februarie, aşa cum s-a stabilit, în 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial vom adopta şi bugetul judeţului. În aceste condiţii, bugetele localităţilor vor putea fi adoptate în prima decadă a lunii aprilie", a precizat Nicolescu. Bugetul judeţului ar urma să fie adoptat în jurul datei de 10 martie. În acest an, veniturile prognozate sunt puţin mai mari decât nivelul înregistrat în 2007. Mai exact, sunt prevăzute venituri de 590 de milioane de lei, faţă de 520 de milioane în 2007. Bugetul judeţului va fi însă mai mic decât anul trecut, când a ajuns la 680 de milioane de lei.
Hits: 1187

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments