Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Două locuri moderne de joacă pentru copii

Category: Administratie Published: Friday, 13 February 2009 Written by Gabriela Dobra
Dacă va fi aprobată cererea de finanţare depusă recent de reprezentanţii primăriei, în municipiul nostru vor fi amenajate două noi parcuri de joacă pentru cei mici. Unul dintre locurile de joacă urmează să fie la Parcul de la Terasa 1 Mai şi va avea o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, iar celălalt lângă Casa de Cultură şi va fi mult mai mare, de circa 1.000 de metri pătraţi. „Parcurile de joacă sunt încă dorite de cetăţeni şi am decis să profităm de programul naţional susţinut de o asociaţie privată ce are drept scop dezvoltarea comportamentului copilului, iar printre axele acestui program se află şi construcţia unor locuri de joacă”, a spus viceprimarul în cadrul conferinţei de presă. Pentru amenajarea locurilor destinate celor mici, primăria trebuie să pună la dispoziţie doar terenurile, iar utilajele vor fi primite gratis. „Cererea de finanţare am depus-o săptămâna aceasta şi dacă vom fi selectaţi, părinţii din municipiu vor putea să beneficieze de două noi locuri de joacă pentru cei mici”, a încheiat viceprimarul.
Hits: 1112

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments