Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Cursuri „anti dureri în cot” nu faceţi la Primărie?!

Category: Editorial Published: Tuesday, 29 October 2013 Written by Laura Ilie

Unii dintre angajaţii Primăriei Curtea de Argeş au făcut tot felul de cursuri. Facultăţi, cursuri postuniversitare, masterate, cursuri în care au învăţat să fie amabili şi politicoşi cu cetăţenii, la toate au fost şcoliţi, dar, cel puţin în unele cazuri, nu s-a lipit nimic, iar banii noştri au fost irosiţi.
Un exemplu foarte bun pentru toate acestea este reprezentat de dosarele de şedinţă ale consilierilor locali. Nu că aceştia din urmă, din nou, unii dintre ei, ar fi prea interesaţi de ce scrie în ele sau de ce înseamnă lucrurile pe care trebuie să le voteze, dar felul în care sunt redactate unele proiecte de hotărâri este de-a dreptul scandalos. Dureri în cot la maxim, asta este impresia pe care o lasă lecturarea unor proiecte. E drept, altele sunt atent realizate şi completate cu toate documentele necesare, dar acestea sunt cele puţine, aproape excepţii !
Astăzi e şedinţă de Consiliu Local, şedinţa ordinară a lunii octombrie. Conform Regulamentului de funcţionare a Consiliului Local, „ (…) Anunţul (referitor la şedinţă – n.n.) va fi afişat la avizier, va fi inserat în site-ul propriu şi va fi transmis către mass-media cu cel puţin 3 zile înainte de desfăşurarea şedinţei. Acest anunţ va fi adus la cunoştinţa cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite care au prezentat sugestii şi propuneri în scris, cu valoare de recomandare, referitoare la unul dintre domeniile de interes public care urmează să fie dezbătut în şedinţă”.  Dacă aţi văzut dumneavoastră anunţul pe site-ul Primăriei sau la avizier, atunci l-am văzut şi eu! Nu există, deşi se aprobă taxele şi impozitele locale, aşa că e de maxim interes.
Să zicem că trecem cu vederea nerespectarea Regulamentului, dar o aşa bătaie de joc nu am mai văzut. Pe ordinea de zi, proiectele sunt redactate complet aiurea, iar uneori e cazul ca hotărârile să fie repuse pe ordinea de zi a altor şedinţe. Astăzi, un „asistent personal” e promovat „asistent social principal”, deşi nu au nicio legătură. Asistentul personal e cel care are grijă de o persoană cu handicap, asistentul social e cu totul altceva. Apoi, Consiliul Local e pus să ridice mâna fix pentru o hotărâre care a fost luată la şedinţa anterioară. Cum proiectul de hotărâre de luna trecută nu a fost redactat aşa cum trebuie, astăzi îl întăresc aleşii cu ridicăturile lor de mâini în forma potrivită. În plus, taxele şi impozitele locale care vor fi aprobate sunt pentru anul 2013!!!!, deşi acestea au fost şi plătite de mulţi dintre cetăţeni.
Spuneţi şi dumneavoastră, e normal ce se întâmplă?! După atâtea cursuri de toate feluri, plătite, repet, din buget, chiar aşa de mult le pasă unor angajaţi de ceea ce fac?! Nu e prima dată când se petrec astfel de chestii, dar ar fi prima dată când cineva ar plăti pentru o greşeală.

Hits: 1514

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments