Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Cine şi de ce a luat şpagă

Category: Editorial Published: Tuesday, 12 August 2014 Written by Laura Ilie

Cele două parcuri, sau parcul împărţit în două, la Centrul de Cultură şi Arte şi lângă sala de sport, sunt complet aiurea. Am scris-o de mai multe ori, am redat în ziar opiniile cetăţenilor, asta este părerea generală, parcurile nu reprezintă altceva decât nişte bani cheltuiţi degeaba. Degeaba pentru noi, căci pentru cei care i-au luat şi cei care i-au dat nu au fost deloc degeaba.
Acum se văd pomişorii plantaţi lângă noul sediu al Parchetului. E foarte clar că peste câţiva ani, dacă vor rezista, zona o să fie pădure, căci nu au fost puşi copaci ca într-un parc, ci zona a fost împădurită de-a dreptul. Există o explicaţie – trebuie să fie un număr de arbori, căci se pot număra la o adică, la o recepţie făcută cât de cât corect. Că speciile nu sunt cele din caietul de sarcini, că ce e pe teren e mult mai ieftin, asta e altceva. Tot lângă Centrul de Cultură şi Arte e extrem de vizibilă o altă problemă – autocarele artiştilor nu mai au loc de parcare, căci dl. primar, ca să-i iasă la număr suprafaţa de teren declarată, a muşcat şi din străduţa care ducea în spatele instituţiei, acolo unde era parcarea pentru mijloacele de transport ale artiştilor care susţineau spectacole la Centrul de Cultură. Nu se mai poate trece spre zona aceea din spate căci e amplasată penibilitatea aia de fântână, un kitsch spre care nici nu îţi vine să te uiţi, şi a mai pus proiectantul şi câţiva metri de aşa zis gazon, sau cine ştie ce iarbă exotică, financiar vorbind, ca să iasă, repet, la suprafaţa declarată.
Bucata de lângă sala de sport e chiar mai penibilă, iar după ce ţigănia de acolo se va fi terminat şi parcul va fi gata terminat. Administraţia locală va avea argumentul perfect pentru cheltuirea banilor complet aiurea – cei care au fost la bâlci au distrus parcul nou nouţ. Bineînţeles că e deja distrus, chiar înainte de a fi terminat, căci aleile sale care nu pleacă de nicăieri şi care nu duc nicăieri, cele două bănci şi micul rond de nisip dintre ele te duc cu gândul la o curte de prost gust amenajată de un analfabet iubitor de muzică proastă. Dacă nici acum nu e clar că parcul împărţit în două a fost doar un pretext pentru aruncarea în vânt a unor bani, nu ştiu ce alt argument la fel de puternic am mai putea găsi.
De altfel, Curtea de Argeş este într-o cădere liberă. Se vede asta la muncitorii care plimbă măturile de plastic pe Bulevard, făcându-se că strâng gunoaiele, la apa care curge mai tot timpul pe străzi, nu şi la robinet, la câini, la ţigănia care ne înconjoară şi care ne determină să plecăm cât mai departe şi dacă putem să nu ne mai întoarcem.
Peste doi ani ne vor chema din nou să-i votăm, dar se înşeală dacă cred că vom uita atât de repede de banii aruncaţi în buzunarele unora, prin încredinţare directă sau direct prin licitaţii, de lucrurile penibile care au fost făcute doar ca să fie bifat un proiect cu fonduri europene sau de la Mediu, în general de oraşul acesta care a ajuns trist şi jegos, plin de lucruri aiurea dar pe care am dat bani mulţi.

Hits: 1853

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (4)