Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Mai mare râsul! La Curtea de Argeş singura parcare cu plată produce 1000 de lei pe lună

Category: Fapt divers Published: Thursday, 03 October 2019 Written by Interes argesean

În Curtea de Argeş sunt câteva parcări publice – lângă magazinul Vidraru, în faţa Muzeului, iar lângă Mănăstire sunt două, una a fost dată în administrare Arhiepiscopiei, care a asfaltat-o şi face bani cu ea, şi alta care a rămas a Primăriei, cu asfaltul spart şi cu gropi. Sigur, mai există parcarea din faţa sălii de sport, acolo unde se organizează concerte şi bâlciul de Zilele Municipiului. Toate parcările din domeniul public au nevoie mare de reparaţii, dar nu au mai avut parte de aşa ceva de mult timp. Drept este că Municipalitatea nici nu încasează vreun leu de la maşinile parcare acolo, toată lumea lăsându-şi maşina gratis. Doar la Muzeu se percepe taxă de parcare, un leu ora, iar banii ajung la Muzeu, ca venituri proprii.

„Din taxa de parcare încasăm 1000 – 1100 de lei pe lună”, mărturiseşte managerul Muzeului, Ştefan Dumitrache. El spune că, în primul rând, taxa e foarte mică, dar are şi probleme de altă natură. „Se taxează parcarea cu un leu pe oră începând cu ora 7. Navetiştii spre Piteşti vin la ora 6 cu patru maşini şi pleacă la Piteşti cu una, celelalte rămânând toată ziua în parcare fără să plătească. Taxarea se face de la 7 încolo, până la 6 seara”, afirmă Ştefan Dumitrache .

La un moment dat administraţia locală a încercat să încaseze taxă şi la parcarea de lângă Lukoil, de acest lucru ocupându-se Societatea de Salubritate Publică Urbană, pe vremea când director era  Gabriel Nastea, tatăl actualului manager. Nu a mers, a spus la vreme a aceea Nastea, pentru că nu se făceau bani nici pentru salariul încasatorului. Şi totuşi în alte oraşe se încasează la buget sume frumoase din parcări. Municipalitatea are un proiect cu fonduri europene prin care vor fi montate parcometre pe Bulevard. Dacă însă parcarea se va plăti doar pe Bulevard e foarte posibil ca principala arteră a municipiului să fie ceva mai liberă, iar celelalte mult mai pline.

Hits: 1606

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (2)