Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Medici de la Spitalul Curtea de Argeş, detaşaţi la cel din Mioveni

Category: Fapt divers Published: Wednesday, 25 March 2020 Written by Interes argesean

Pentru următoarele două luni, personal medical de la Spitalul Municipal Curtea de Argeş va fi detaşat la Spitalul de la Mioveni, informează preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Dan Manu.O altă măsură anunţată miercuri după amiază este ca Spitalul „Sfântul Spiridon” Mioveni să preia toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus.

„Întrucât a crescut numărul persoanelor aflate în carantină sau în izolare la domiciliu pe teritoriul județului Argeș, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a adoptat o hotărâre prin care s-a stabilit ca serviciile medicale în regim de urgență să fie acordate în unități spitalicești separate, o unitate fiind destinată pacienților suspecți sau confirmați cu COVID-19, iar a doua unitate să acorde servicii medicale pentru celelate persoane care nu prezintă simptomatologie specifică infectării cu coronavirus. Astfel, s-a decis ca Spitalul Județean de Urgență Pitești să asigure asistență medicală de urgență pentru toate persoanele care nu sunt suspecte și nici purtătoare de virus COVID-19, iar Spitalul Sfântul Spiridon Mioveni să preia toate cazurile suspecte și confirmate de coronavirus”, a declarat Dan Manu.

Președintele CJ Argeș a prezentat stadiul procedurilor privind achiziția aparatelor de testare pentru coronavirus, menționând faptul că, dacă nu apar blocaje în derularea procedurilor, se estimează ca în termen de 10 zile, maxim două săptămâni, să avem aceste aparate în județul nostru. Între timp, se lucrează la amenajarea spațiilor unde vor funcționa aparatele, iar specialiștii în domeniu se instruiesc la Institutul Național Matei Balș din București.

De asemenea, s-a stabilit ca pe o perioadă de două luni, cu posibilitatea de prelungire, să fie detașat personal medical din spitalele de la Câmpulung, Curtea de Argeș și Costești la Spitalul de la Mioveni.

Hits: 4812

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments