Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Liberalii argeşeni vor să lege comunele la reţeaua de gaze naturale

Category: Politic Published: Friday, 11 January 2019 Written by Interes argesean

În nordul Argeşului, acest lucru se poate face acum în comunele de pe Valea Topologului şi la Cicăneşti

Organizaţia din Curtea de Argeş a PNLa  început anul cu o conferinţă de presă pe care a susţinut-o vineri la sediu. La conferinţă au participat preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, vicepreşedinţii Doru Georgescu, Marius Moisescu şi primarul Nicolae Barbu de la Valea Iaşului.

Liberalii au vorbit despre o campanie pe care o derulează la nivel naţional legată de „populaţia înfrigurată” care nu este legată la reţeaua de gaze naturale. „Noi venim cu propuneri concrete care să sprijine populaţia”, a spus Adrian Miuţescu, precizând că  „65% din gospodăriile populaţiei nu sunt racordate la reţeaua de gaze. Este inadmisibil, atâta vreme cât România are resurse importante”.

În Argeş lucrurile stau chiar mai prost din acest punct de vedere decât la nivel naţional. „Avem un studiu care ne spune că în Argeş din 103 localităţi doar 33 sunt legate la gaze total, iar cinci parţial, printre acestea numărându-se şi municipiul Câmpulung, iar restul nu sunt racordate, ceea ce este o mare lipsă, un adevărat handicap pentru cetăţeni. În ultima vreme a crescut preţul la lemnele de foc de 5 –6 ori”, a declarat preşedintele PNL Argeş.

De unde ar putea veni banii                 

El a mai spus că „PNL a iniţiat două proiecte legislative care au fost votate, Legea energiei electrice şi a gazului şi Legea offshore. Prin prima redăm competenţa autorităţilor locale de a înfiinţa distribuţii de gaz, iar prin a doua lege am asigurat banii necesari pentru finanţarea acestor investiţii din taxele încasate de statul român din exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră”. Prin urmare, în perioada următoare aleşii locali şi membrii PNL vor merge prin comune pentru a explica aceste lucruri. Profesorul Marius Moisescu, responsabil pentru o parte din zona de nord a judeţului, a făcut deja asta. „La Corbeni şi la Arefu e greu să se lege de reţeaua actuală, dar acest lucru se poate face la Cicăneşti, pentru că reţeaua din satul Dobroţu este potrivită. Consilierii noştri locali vor iniţia proiecte de hotărâri prin care consiliile locale să aprobe realizarea de studii de fezabilitate pentru reţeaua de gaze”, a spus Moisescu.

O altă sursă de finanţare pentru acest program ar fi constituirea unul PNDL (Program Naţional de Dezvoltare Locală) 3, aşa cum au fost cele pentru racordarea localităţilor la reţelele de apă şi canalizare, acest al treilea fiind dedicat racordării la reţeaua de gaze, a mai declarat Adrian Miuţescu.

 

Hits: 1082

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento