Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Locurile de joacă de la Terasa 1 Mai şi de la Centrul de Cultură, gata până pe 3 octombrie

Category: Social Published: Tuesday, 25 June 2019 Written by Interes argesean

Primăria Curtea de Argeş a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia a două locuri de joacă pentru copii, unul la Terasa 1 Mai iar celălalt lângă Centrul de Cultură şi Arte „George Topârceanu”. Valoarea lucrărilor pentru cele două locuri de joacă este de peste un milion de lei.  Constantin Porceanu, de la Compartimentul  Investiții din Primărie, spune că „SC ATLAS SPORT SRL Târgu Mureș se obligă să proiecteze, să execute și să finalizeze "Lucrările de realizare a locului de joacă pentru copii- zona terasa 1 Mai  în termen de 4 luni-până la data de 03.10.2019”, şi că acelaşi constructor va face lucrările şi la locul de joacă din zona Centrului de Cultură și Arte „George Topîrceanu” tot în termen de 4 luni, tot  până la data de  03.10.2019. Ambele contracte au fost semnat la începutul lunii iunie.

Patru firme au depus oferte

Potrivit LicitatiaPublica.ro, „Obiectul contraculuit de achiziție publică îl reprezintă proiectarea și execuţia pentru Loc de joacă pentru copii-zona terasa 1 Mai (lot 1) şi Loc de joacă pentru copii-zona Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu" (lot 2), din Municipiul Curtea de Argeş. Valoarea estimată a contractului, pentru cele 2 loturi, este în cuantum de 921.601,34 lei (fără TVA) constituită astfel: a) Pentru LOT 1 Proiectare şi execuţie-Loc de joacă pentru copii- zona terasa 1 Mai, valoarea estimată este de 619.852,01 lei, din care: 1. Pentru serviciile de proiectare (inclusiv asistenţă  tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuţie a lucrărilor)-valoarea estimată de: 37.112,26 lei; 2. Pentru execuţia lucrărilor-valoarea estimată de 582.639,75 lei. a) Pentru LOT 2 Proiectare şi execuţie-Loc de joacă pentru copii -zona Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu", valoarea estimată este de 301.849,33 lei, din care: 1. Pentru serviciile de proiectare (inclusiv asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioadă de execuţie a lucrărilor)-valoarea estimată de: 17.963,98 lei; 2. Pentru execuţia lucrărilor-valoarea estimată de 283.885,98 lei”.

Hits: 433

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento