Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Complexul de nataţie e gata

Category: Social Published: Monday, 02 September 2019 Written by Interes argesean

Complexul de nataţie e gata din punct de vedere al constructorului. Recepţia la finalizarea lucrărilor este programată pentru luni, 2 septembrie, după care mai sunt de făcut câteva lucruri. Consiliul Local trebuie să aprobe Regulamenntul de funcţionare, trebuie angajat personalul, acesta trebuie instruit, etc. În câteva săptămâni complexul ar putea fi însă deschis populaţiei.

În ultimele zile zeci de argeşeni au mers la bazin, ca să vadă cum arată, din pură curiozitate. Prin oraş s-a vorbit chiar că s-au făcut liste cu cei care vor să se înscrie, ei sau copiii lor,  dar primarul Constantin Panţurescu a infirmat zvonurile şi a spus că după momentul deschiderii oficiale oricine va putea merge să înoate acolo.

Dotările sunt foarte moderne, dar şi costisitoare. Spre exemplu, există un sistem care ia probe de apă din patru în patru ore, verificând temperatura, PH-ul şi clorul, şi ajustează cantităţile dacă nu sunt în ordine. Totul costă însă destul de mult. Surse oficiale din Primărie spun că în luna iulie, când sistemul a funcţionat 70% din timp, costul facturii la energia electrică a fost de 3000 de lei, iar într-o lună plină factura ar putea depăşi  4000 de lei, iar la gaze sumele s-ar dubla. La toate acestea se adaugă costurile cu salariaţii şi alte cheltuieli care ar duce sumele destul de sus. Pe de altă parte, se fac planuri ca bazinul să fie deschis şi în week-end iar seara până târziu, astfel încât banii încasaţi să acopere mare parte din cheltuieli. Rămâne de văzut cât va costa biletul şi cine va încasa banii. Cel mai probabil va face asta Serviciul Public de Gospodărie Comunală (SPGC), care va primi în administrare complexul de nataţie după ce acesta va fi băgat în domeniul public iar Biroul de specialitate din Primărie îl va da, oficial, SPGC-ului.  „În funcție de ce se va constata la recepția de terminare a lucrărilor urmează predarea obiectivului către Compartimentul Administrarea Domenniului Public din cadrul Primăriei”, spune Constantin Teodorescu,  de la Compartimentul  Investiții Publice.

Lucrările la bazinul de înot de la Curtea de Argeş au început pe 2 mai 2018, iar pe 2 noiembrie 2018 ar fi trebuit să fie gata. 3G Sport- IP SRL a câştigat licitaţia pentru complexul de înot de la Curtea de Argeş, potrivit anunţului publicat de Primărie pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. La licitaţie fost depuse trei oferte, iar după lungi deliberări şi câteva erate, comisia de licitaţie a decis că prima ofertă e câştigătoare iar complexul de înot a costat  2.911.911 lei, fără TVA.

Hits: 949

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments