Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Tarifele pentru complexul de nataţie - 12 lei ora de înot pentru adulţi şi 8 lei pentru copii

Category: Social Published: Wednesday, 06 November 2019 Written by Interes argesean

Dezbaterea publică a Regulamentului complexului de nataţie a avut loc miercuri după amiază la Primărie, iar la ea au participat aproape 20 de persoane,  directori de şcoli, un consilier local, Bogdan Dabija, şi un om de afaceri care participă la toate dezbaterile publice, Liviu Nicolae. Au oferit explicaţii reprezentanţi ai instituţiei.

 S-a discutat pe marginea tarifelor, fără ca cineva să propună altele, despre accesul elevilor în grupuri, despre faptul că persoanele care au consumat alcool nu vor avea acces, etc. Mai departe, Regulamentul va fi aprobat de Consiliul Local, cel care ar putea modifica tarifele, va fi dat în administrare Serviciului Public de Gospodărie Comunală şi apoi va fi deschis, dar nu se ştie exact când.

Complexul de nataţie poate primi 170 de persoane în acelaşi timp, aceasta fiind capacitatea maximă, iar cele două bazine, de 1,4 şi 1,7 metri  conţin 70 de  tone de apă.

Programul de funcţionare

După cum aţi aflat din ziarul nostru, accesul utilizatorilor în incinta Complexului se face de luni  până duminică între orele 09.00 — 21.00, pentru înot şi sauna.

Documentele  și echipamentele  necesare pentru acces  sunt copie certificat de naștere sau copie CI, adeverință medicală cu mențiunea  „Apt pentru efort fizic”,  iar la momentul examinării nu există în evidența cu boli dermatologice; cerere de înscriere tip; o declarație tip din partea însoțitorului copilului până la vârstă de 14 ani precum că a luat la cunoștință de Regulamentul bazinului, norme de comportare, interdicții și obligații. De asemenea, beneficiarii trebuie să aibă echipantent - cască, papuci, prosop, costum de baie sau slip.

Intrarea în Complexul de  nataţie  se face pe baza legitimațiilor sau tabelelor în cazul cluburilor/asociațiilor sportive care au contracte cu prestatorul de servicii /administratorul sau a biletelor de intrare ori abonamentelor.

Obligații ale beneficiarilor

Accesul cu autovehicule în curte este permis numai în limita locurilor destinate parcării, fără obturarea sau blocarea cailor de acces. Însoțitorii beneficiarilor au acces numai la spațiul de așteptare, cu excepția însoțitorilor copiilor minori (cu vîrsta de până la 14 ani) cărora le este permis accesul la vestiare.  Beneficiarii au obligația de a predă legitimațiile la intrare personalului de deservire și pază. Legitimatiiie vor fi înapoiate în momentul predării cheii dulapului din vestiar. Paza va fi asigurată de către administrator.

Tarífele propuse, care au rămas aceleaşi şi după dezbaterea publică, sunt - pentru bazin 12 lei ora, 90 de lei abonamentul de 10 ore, 225 de lei abonamentul de 30 de ore, iar pentru bazin plus sauna 18 lei ora, 135 de lei abonamentul de 10 ore şi 330 de lei abonamentul de 30 de ore. Pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari tarifele propuse sunt - 8 lei ora la bazin, 60 de lei abonamentul de 10 ore, 150 de lei abonamentul de 30 de ore. Pentru bazin plus sauna tarífele pentru categoriile de mai sus sunt – 12 lei ora de bazin, 90 de lei abonamentul de 10 ore şi 225 de lei abonamentul de 30 de ore. Valabilitatea abonamentului de 10 ore este de două luni, iar a celui de 30 de ore de patru luni.

 

Hits: 1560

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments