Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Călătorii sunt nemulţumiţi de numărul trenurilor care circulă până la Curtea de Argeş

Category: Social Published: Tuesday, 10 March 2009 Written by Catalin Popa

Anul acesta numărul trenurilor accelerat care ajungeau la Curtea de Argeş s-a redus considerabil. „Anul trecut aveam trenuri accelerat din 4 în 4 ore. Era foarte bine şi călătorii erau mulţumiţi. Acum mai avem doar 4 trenuri accelerat şi anume două care sosesc la Curtea de Argeş la ora 09:50, respectiv 21:50 şi două care pleacă din direcţia Curtea de Argeş spre Piteşti la ora 06:10, respectiv 10:10”, ne-au informat reprezentanţii CFR Curtea de Argeş. Călătorii sunt şi ei nemulţumiţi că a fost redus numărul trenurilor, acest lucru afectându-i mai mult pe studenţi care preferă trenul ca mijloc de transport, pentru că este mai ieftin. „Nu am avut niciun fel de problemă anul trecut, pentru că erau multe trenuri accelerat care ajungeau la Bucureşti şi era mult mai uşor pentru noi. Acum sunt doar dimineaţa. Eu prefer să plec după amiaza până la Piteşti cu maxi-taxi şi de acolo i-au trenul până în Capitală. De aceea spun că era mai bine anul trecut, pentru că mergeam direct la Bucureşti”, a spus Alexandru, student la o universitate din capitală.

„Încercăm să mai introducem un tren accelerat”

Reprezentanţii CFR Curtea de Argeş spun că încearcă să facă demersurile necesare pentru introducerea a încă unui tren „Săgeata Albastră”. „Noi facem tot posibilul să mai aducem un tren accelerat la Curtea de Argeş. Sper să şi reuşim acest lucru, pentru că ne dorim ca şi călătorii să fie mulţumiţi. Cred că vom primi un răspuns la această propunere cât de curând”, a spus reprezentatul CFR Curtea de Argeş. Şi trenurile personale, care circulă pe ruta Curtea de Argeş- Piteşti, sunt foarte căutate de călătorii care fac naveta pe acest traseu. „Cei mai mulţi care circulă cu trenul personal sunt studenţii care învaţă la universităţile din Piteşti. Pentru ei este foarte convenabil să îşi facă abonamente. Însă, mai sunt foarte mulţi pensionari care circulă cu trenul, pentru că acestora li se acordă reduceri semnificative, dar şi muncitorii care lucrează la diferite firme din Piteşti”, ne-a explicat angajatul CFR Curtea de Argeş.
Hits: 980

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments