Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

În 1700, în Curtea de Argeş locuiau 600 de persoane

Category: Social Published: Wednesday, 08 April 2009 Written by Gabriela Dobra
Prin anii 1773 la Curtea de Argeş, locuiau 600 de persoane, şi se estimează că, în acea perioadă, erau construite 117 case. Câţiva ani mai târziu, în 1820 popuaţia aproape s-a dublat şi a ajuns la 1.000 de argeşeni. Peste alţi 18 ani, la 
Curtea de Argeş existau 1.430 de suflete care locuiau în patru mahalale: Târgului, Poştii, Olari şi Bătuşari. Includerea în perimetrul oraşului a satelor Buşaga, Groape, Valea Sasului şi Plopiş a făcut ca la recensământul din 1894 în municipiul nostru să se înregistreze 4.000 de argeşeni. Peste alţi 40 de ani, populaţia s-a dublat şi a ajuns la 7.500 de locuitori iar astăzi, în municipiu trăiesc peste 33.000 de persoane, care locuiesc în 10 cartiere. 

Mai multe femei decât bărbaţi

Din datele statistice obţinute în cadrul Strategiei de Dezvoltare a municipiului, se constată că numărul celor care locuiesc în municipiu se află într-o continuă scădere. De la 34.599 de persoane în 1.999 s-a ajuns la 33.310 în anul 2006. Scăderea se înregistrează în principal pentru populaţia tânără, iar acest lucru poate fi explicat de faptul că mulţi tineri au ales să plece din ţară. De asemenea, conform recensământului din 2002, reiese că numărul femeilor este ceva mai mare decât al bărbaţilor. Mai precis, avem 15.588 de bărbaţi şi 16.922 de femei. Dacă mergem mai departe cu această analiză, avem 6.636 de bărbaţi necăsătoriţi şi 5.921 de femei necăsătorite, 408 bărbaţi divorţaţi şi 1.049 de femei separate.

Hits: 1026

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento