Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

40 de ani de la înfiinţarea Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”

Category: Social Published: Tuesday, 02 June 2009 Written by Catalin Popa

Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada” a împlinit ieri, 40 de ani de la înfiinţare. Cu această ocazie la sediul unităţii militare din Curtea de Argeş, au fost organizate mai multe activităţi aniversare. „Sunt onorat şi îmi face plăcere să vă avem oaspeţi, astăzi, la ceas aniversar când unitatea noastră sărbătoreşte 40 de ani de la înfiinţare. Aniversarea a patru decenii, este un prilej pentru mine ca şi comandant al unităţii să adresez mulţumiri tuturor militarilor acestei unităţi pentru eforturile depuse până acum şi dumneavoastră celor prezenţi. Vă pot spune că Batalionul 33 Vânători de Munte a demonstrat că poate garantul păcii şi liniştii naţionale, regionale şi internaţionale”, a declarat locotenent colonel Costel Ionescu, comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”.

Batalionul „Posada” a primit Diploma de Excelenţă 

 La festivitate au participat Costinel Vasilescu, viceprimarul municipiului Curtea de Argeş, subprefectul Adrian Lazăr, reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale, veterani de război, consilieri locali, dar şi alte oficialităţi. „Ştiu că această zi este una specială pentru Batalionul 33 Vânători de Munte Posada. Suntem mândri de voi, pentru modul în care vă faceţi datoria. A-ţi participat la misiuni foarte grele şi a-ţi reuşit să le îndepliniţi. Vă mulţumim că existaţi şi vă urez La Mulţi Ani!”, a spus Costinel Vasilescu. Comandantul Batalionului „Posada” a primit din partea viceprimarului municipiului o Diplomă de Excelenţă, dar şi Emblema de Onoare oferită de reprezentantul Statului Major al Forţelor Terestre. După oficierea serviciului religios şi defilarea soldaţilor din cadrul batalionului pe aleea principală a unităţii militare, invitaţii prezenţi au vizitat expoziţia de tehnică militară, dar şi sala de tradiţii a unităţii militare. Aici sunt expuse fotografii din cadrul misiunilor îndeplinite de militarii Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada” în Afganistan şi Iraq.

S-a inaugurat biblioteca militară

 Ieri, a fost inaugurată şi biblioteca militară, din cadrul cercului militar din Curtea de Argeş. „Ştim cu toţii că instituţia militară pune un accent deosebit pe pregătirea şi instruirea militarilor, dar în acelaşi timp are şi un rol de educaţie, de menţinere a valorilor şi tradiţiilor strămoşeşti. Manifestarea de astăzi tocmai asta îşi propune, biblioteca fiind deschisă cadrelor militare în rezervă şi retragere şi bineînţeles copiilor acestora”, a spus Cristina Anghelina, şeful Cercului Militar din Curtea de Argeş. La finalul activităţilor dedicate aniversării a 40 de ani de la înfiinţarea Batalionului „Posada”, reprezentanţii unităţii militare au oferit celor prezenţi diplome, plachete omagiale şi materiale reprezentative. Ziua s-a încheiat cu recepţia oferită de comandantul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”. Hits: 1048

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento