Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Cum puteţi să luaţi bani de la UE ca să faceţi o pensiune

Category: Social Published: Wednesday, 10 June 2009 Written by Gabriela Dobra

Cei care locuiesc în mediul rural pot primi bani de la Uniunea Europeană pentru proiecte privind activităţi turistice. Sprijinul financiar este nerambursabil şi poate să ajungă până la 200.000 de euro. Cu banii de la Uniunea Europeană se pot finanţa ştranduri, camping-uri, popasuri turistice sau tabere (cu excepţia celor pentru copii). De asemenea, pot fi achiziţionate mijloace de transport tradiţionale, trasee de echitaţie, baza sportive sau parcuri de distracţie. Toate acestea pot fi realizate independent sau dependent de o structură turistică de cazare. Totuşi, proiectele integrate care combină agrementul cu structuri de primire turistică, amplasare de indicatoare turistice, centre de informare sau dezvoltarea de servicii turistice pot primi un punctaj mai mare în vederea obţinerii finanţării. În general, numai investiţiile în zonele cu potenţial turistic, dar nedezvoltate încă, pot primi punctaj mare în vederea obţinerii finanţării. Pentru localităţile deja dezvoltate turistic sunt permise doar modernizările.

Cine poate solicita fonduri europene

Banii de la Uniunea Europeană pentru finanţarea activităţilor turistice din mediul rural pot fi solicitaţi de microîntreprinderi sau de persoane fizice care se obligă să se autorizeze până la data semnării contractului. Pot solicita fonduri europene inclusiv comunele (prin reprezentantul legal),  asociaţiile de dezvoltare intrecomunitară realizate doar între comune sau organizaţiile neguvernamentale. Solicitantul trebuie să aibă în proprietate sau în concesiune pe o perioadă de minim 10 ani trenul aferent investiţiei, să asigure cofinanţarea şi să prezinte studiu de fezabilitate. Punctul de lucru şi sediul social trebuie să fie în mediul rural. Proiectele care prevăd şi investiţii în producerea de energie regenerabilă la scară mică, de exemplu panourile solare, au şanse mai mari de finanţare. În cazul în care investiţia este una de interes public negeneratoare de profit, finanţarea poate acoperi până la 100% din valoarea proiectului. Dacă activitatea este generatoare de profit, rata de acoperire a investiţiei este de maxim 50%.

Încurajarea activităţilor turistice

Finanţarea europeană a proiectelor privind înfiinţarea unor baze de agrement în mediul rural este susţinută prin măsura de încurajare a activităţii turistice (313) din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Cei interesaţi pot afla mai multe detalii de pe site-ul www.apdrp.ro . Hits: 987

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento