Banner

Cauta in site

Record de participanţi la Turneul de tenis Cupa Basarabilor PDF Imprimare Email
Scris de Interes argesean   
Marţi, 13 Septembrie 2011 08:46
Numărul de participanţi la Turneul de tenis Cupa Basarabilor, turneu care s-a desfăşurat zilele trecute la Curtea de Argeş, a fost de 153 de jucători din 18 judeţe, un număr record de participanţi pentru o asemenea sală precum este cea a Colegiului Naţional Vlaicu
Vodă, cea în care au avut loc meciurile. Turneul a început cu un meci de deschidere între Otilia Badescu şi Rodica Sicoe, care a ţinut întreaga sală concentrată admirativ la prestaţia pe care cele două jucătoare au avut-o. Impresionat, profesorul Stamate de la Colegiul Vlaicu Vodă a spus – „niciodată de când mă ştiu această sală nu a fost atât de plină şi nu a vibrat de aplauze ca acum”. Parcarea sălii de sport a devenit neîncăpătoare pentru numărul de maşini venite din întreaga ţară. Turneul a început imediat după meciul de deschidere. Întrucât Otilia  Badescu trebuia să ajungă în aceeaşi zi la un eveniment la Mangalia, premiul pentru fair play a fost acordat în jurul orei 11 şi a fost înmânat lui
Medeleanu Ştefan de la Mangalia. Ediţia din acest an, a treia, a fost una puternică din punct de vedere al valorii jucătorilor. Rezultatele finale sunt următoarele –
Câştigători:
Open:
Locul 1:Cristian Rusu-Bucureşti
Locul 2:Daniel Valceanu-Topoloveni
Locul 3:Gabi Daneliuc-Sibiu
Locul 4:Marian Navacioiu-Bucureşti
Amatori:
Locul 1:Sergiu Cruceriu-Tg.Jiu;
Locul 2:Radu Teică-Tg.Jiu;
Locul 3:Vasile Dondera-Tg.Jiu;
Locul 4:Ştefan Tarpan-Suceava.
„Mulţumesc pe această cale tuturor participanţilor pentru numărul record de jucători veniţi  la Curtea de Argeş, campioanei Otilia Badescu pentru spectacolul oferit aici, în Curtea Basarabilor, susţinătorului tradiţional al sportului, compania Dr.Oetker, care a acordat premii câştigătorilor, şi nu în ultimul rând lui Sorin Boţârcă, de la Topoloveni, care, ca şi în ediţiile trecute a fost omul care a stat "în spate", dar care cu calmitatea care-l caracterizează a organizat logistica acestui turneu. Împreună am trecut momentele tensionate-normale- care apar pe timpul desfăşurării unui turneu de asemenea anvergură”, ne-a declarat Vali Şuţă, organizatorul turneului. Turneul de tenis Cupa Basarabilor Curtea de Argeş  face parte din Circuitul Naţional Amatur România, circuit care numără peste 2000 de jucători activi.
Hits: 776
Comments (8)Add Comment
0
meci deschidere Cupa Basarabilor
written by Vali Suta, septembrie 15, 2011
Se poate vizualiza meciul de deschidere intre Otilia Badesci si Sicoe Rodica pe adresa:
http://www.youtube.com/watch?v=TS8GVuLavEQ
0
Cupa Basarabilor
written by Adrian Lazaroiu,Targoviste, septembrie 15, 2011
Bravo Sorin,bravo Vali.Felicitari castigatorilor.Onoare participantilor.
0
felicitari
written by Matei Dumitru-Deva, septembrie 15, 2011
Felicitari Vali , felicitari Sorin, multumim D-nului Vladu , felicitari cistigatorilor si felicitari celor care m-au batut, fara sa dea prea multe netz-uri si tus-uri.
0
Cupa Basarabilor
written by Rusu Cristian-Bucuresti, septembrie 15, 2011
Avand in vedere numarul mare de participanti, faptul ca turneul s-a terminat in aceeasi zi, chiar daca abia cu vreo 20 de minute inainte de miezul noptii, reprezinta un motiv de lauda pentru organizatori.
0
Curtea de Arges
written by tipseragt-Sighisoara, septembrie 15, 2011
Multumesc Vali si multumesc si prietenilor din Sibiu care au facut sa fie posibila prezenta mea la acest turneu. Eu personal m-am simtit bine si cred ca avand in vedere sala si nr. destul de mare de participanti s-a facut tot ce era posibil si turneul a iesit bine.
0
cupa basarabilor
written by Antal Denes-Brasov, septembrie 15, 2011
Superb ,multumim Vali ,Sorin si tuturor participantilor .
Nivelul concursului foarte ridicat la ambele categori peste asteptari ca si nr. participantilor dealtfel .
0
Curtea de Arges
written by CiprianConstantinovici-Suceava, septembrie 21, 2011
avand in vedere numarul foarte mare de participanti,felicitari organizatorilor pentru desfasurarea in conditi optime a acestui turneu...voi reveni cu siguranta si anul viitor
0
Cupa Basarabilor
written by Florin-Pitesti, septembrie 21, 2011
Un turneu f frumos din punctul meu de vedere...mi-ar fi placut sa fi venit mai odihnit ca sa pot savura mai bine momentul...Remarcabila este si ora OK la care s-a terminat concursul avand in vedere numarul de participanti. Multumim pentru aceasta oranizatorilor Vali si neobositului Sorin...tuturor celorlalti care au pus un umar acolo. Valoarea in Amatur creste pe fiecare zi si asta e un lucru imbucurator !

Write comment

security code
Write the displayed characters


busy
 

www.argesmedia.ro

Banner

Barajul VIdraru

Banner

Ultimele comentarii

Costinel Vasilescu: „Am rămas cu bani în sold, în
ne imbolnavim de ignoranta tuturor,ei doar vor fura in continoare si o
Cine ne sabotează Sărbătorile
nui problema,se vor schimba si aceste tevi foarte rapid,mai avem de fu
Am primit la redacţie de la cititori „Apa potabil
are dreptate,apa este scumpa si salariile angajatilor sunt aceleasi de
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Draga Maria, in primul rand vreu sa-ti spun ca nu am auzit inca de tun
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
se vede din comentarii cata dreptate are primarul. Asa este. lUCRURI C
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Mărine, dacă vrei să fii credibil vorbeşte, sau mai bine spus,scrie şi
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Domnule Lazaroiu, cred ca manevrele dumneavoastra nu mai tin in blocar
Ce ne-am dori de la viitorul primar
Un singur lucru ne dorim de la viitorul primar. Sa nu il cheme Diaconu
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
"AM FĂCUT LUCRURI CARE NU SE VAD". Cata dreptate are. Ce a facut se ve
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Si lazaroiu uita ca el a contestat de 2 ori prin diverse societati mar

Euro Turism

Banner

Cel mai frumos copil

Banner

Ghidul Turismului

Banner

Ghidul Nuntilor

Banner

Ads on: Special HTML
Joomla Templates by Joomlashack